Decizia CCR nr. 18/2022Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.01.2022 · dosar 3.866A/2021
Punctul 5
5. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă se arată că, prin Decizia nr. 795 din 4 noiembrie 2020, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, reținând, în contextul configurării efectelor deciziei sale, că, până la instituirea instanței de tutelă și familie, prin legea privind organizarea judiciară, atribuțiile speciale ale acesteia referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecătoresc ori, după caz, cu privire la supravegherea modului în care tutorele administrează bunurile acestuia sunt îndeplinite de instanțele, secțiile sau, după caz, completurile specializate pentru minori și familie, soluție legislativă cu caracter temporar. ...
Sursa oficială ↗