Decizia CCR nr. 17/2022Punctul 2

2. Examinând Hotărârea Senatului nr. 131/2021 pentru revocarea din funcția de președinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu, reținem că plenul Senatului a invocat ca temei al revocării „dispozițiile art. 64 alin. (2) și ale art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale Regulamentului Senatului“. Având în vedere că autoritatea care a adoptat hotărârea nu a identificat prevederile regulamentare pe care se fundamentează actul criticat, pentru a realiza controlul de constituționalitate cu care a fost învestită, Curtea ar fi trebuit să stabilească care sunt temeiurile regulamentare care au stat la baza măsurii revocării președintelui Senatului. Analizând Regulamentul Senatului, se constată că dispozițiile care constituie sediul instituției revocării au fost supuse anterior examenului de constituționalitate. Astfel, art. 30 alin. (1) , care prevedea că „revocarea din funcție a președintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puțin una dintre următoarele împrejurări: a) încalcă prevederile Constituției; b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului“, a fost constatat neconstituțional prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005. Curtea a statuat că, „în cazul revocării unui membru al Biroului permanent al Senatului, cu titlu de sancțiune juridică, pentru încălcarea Constituției sau a regulamentelor parlamentare, este obligatorie respectarea normelor și principiilor inerente răspunderii juridice, prin instituirea cadrului procedural corespunzător de cercetare a faptelor imputate și a vinovăției membrului Biroului permanent a cărui revocare se propune și asigurarea exercitării dreptului acestuia de a dovedi netemeinicia acuzațiilor care i se aduc, adică de a se apăra“. Curtea a constatat că art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului „nu definește noțiunile de încălcare în mod grav și încălcare în mod repetat a Regulamentului Senatului sau a Regulamentului ședințelor comune, ceea ce face imposibilă exercitarea dreptului la apărare de către membrul Biroului permanent a cărui revocare se propune și creează posibilitatea aplicării abuzive a acestui text“, și contravine dispozițiilor constituționale privind dreptul fundamental la apărare, întrucât „nu asigură cercetarea faptelor imputate membrului Biroului permanent a cărui revocare se propune și nici posibilitatea acestuia de a se apăra de acuzațiile care i se aduc“. Prin aceeași decizie, a fost constatată și neconstituționalitatea art. 30 alin. (2) din Regulamentul Senatului, în conformitate cu care revocarea din funcția de președinte al Senatului putea fi propusă și de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor, întrucât condiționau „revocarea de criteriul majorității, în înțelesul cantitativ, de majoritate a senatorilor îndrituită să facă propunerea de revocare. Instituirea unui asemenea criteriu, care exclude configurația politică a Parlamentului, stabilită prin voința cetățenilor cu ocazia alegerilor pentru organul reprezentativ suprem și îi substituie o majoritate conjuncturală, rezultată din dinamica compunerii și recompunerii forțelor politice în Parlament în funcție de factori neavuți în vedere de electorat, încalcă litera și spiritul Constituției și deschide calea instabilității activității parlamentare“. De asemenea, prevederile art. 32 alin. (1) din Regulamentul Senatului care prevedeau că, dacă propunerea de revocare era aprobată prin votul majorității senatorilor, funcția de președinte devenea vacantă și, imediat, se organizau alegeri, au fost declarate neconstituționale, întrucât încalcă principiul configurației politice rezultate din alegeri, care constituie „un principiu esențial al alcătuirii Biroului permanent, fără distincție dacă această alcătuire se produce la începutul legislaturii sau în condițiile rezultate după revocarea din funcție a președintelui Senatului înainte de expirarea mandatului“. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituție, „dispozițiile din [...] regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției“. Se constată însă că, după mai mult de 16 ani de la data constatării neconstituționalității dispozițiilor regulamentare, Senatul nu a pus de acord aceste prevederi cu dispozițiile Constituției, astfel că Regulamentul Senatului, în forma în vigoare la data adoptării hotărârii criticate și la data efectuării controlului de constituționalitate asupra acesteia, nu prevede condițiile pentru care se poate solicita revocarea din funcție a președintelui acestei Camere și nici procedura pe care Camera trebuie să o urmeze pentru a dispune această măsură. Curtea, în opinia majoritară, constată faptul că Senatul nu s-a conformat celor statuate în jurisprudența instanței constituționale, însă lasă această constatare fără nicio consecință. Or, în cazul revocării, ca sancțiune juridică, este obligatorie respectarea normelor și a principiilor inerente răspunderii juridice: instituirea expresă și exhaustivă a cazurilor care pot atrage răspunderea juridică, reglementarea cadrului procedural corespunzător de cercetare a faptelor imputate și a vinovăției persoanei a cărei revocare se propune, respectiv asigurarea exercitării dreptului la apărare al acesteia în scopul dovedirii netemeiniciei acuzațiilor care i se aduc. Răspunderea juridică a președintelui unei Camere a Parlamentului, ca orice altă formă de răspundere juridică, nu poate interveni decât cu condiția dovedirii unei fapte culpabile de încălcare a unei norme legale (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 455 din 29 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 6 iulie 2021). Așa fiind, Regulamentul Senatului care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat înainte de expirare, trebuie să stabilească cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, menționând expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanșa procedura de revocare (de exemplu, incidența răspunderii penale sau a răspunderii disciplinare). De asemenea, regulamentul trebuie să prevadă procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere plenul Camerei poate dispune revocarea. Aceasta trebuie să prevadă titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent să cerceteze faptele imputate și vinovăția persoanei a cărei revocare se cere și garanțiile exercitării dreptului la apărare a acesteia (încunoștințarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa publică înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.). Obligația plenului Camerei de a motiva hotărârea prin care se dispune revocarea din funcția de președinte al Senatului constituie, de asemenea, o garanție contra arbitrarului în adoptarea acestei măsuri. Cu toate că Parlamentul ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica sancțiunea juridică a revocării în urma constatării încălcării unor norme legale, oricare ar fi acestea, se constată că actualul cadru normativ, în temeiul căruia este adoptată hotărârea criticată, prezintă o deficiență gravă de conținut, întrucât nu reglementează distinct și limitativ ipotezele în care se poate declanșa procedura de revocare. Această constatare, coroborată cu faptul că Regulamentul Senatului nu prevede titularul propunerii de revocare, procedura în baza căreia se adoptă hotărârea de revocare și nici garanții cu privire la dreptul la apărare al persoanei revocate, converge spre concluzia că hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui act arbitrar, lipsit de fundament constituțional, în opoziție cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție care consacră principiul statului de drept. De altfel, această concluzie este confirmată de însăși autoritatea emitentă a hotărârii supuse controlului de constituționalitate, care a reținut ca temei al revocării „dispozițiile art. 64 alin. (2) și ale art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale Regulamentului Senatului“, fără a preciza/enumera dispozițiile regulamentare. Or, fundamentând hotărârea de revocare pe dispoziții regulamentare inexistente, apare evident că Senatul a acționat cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul legalității și al supremației Legii fundamentale. Parlamentul nu poate avea un drept discreționar cu privire la aplicarea sancțiunii revocării, el însuși trebuind să respecte exigențele legale și constituționale în exercitarea propriilor competențe. Mai mult, în condițiile în care instituția revocării mandatului de membru al biroului permanent, deci implicit a mandatului de președinte al Camerei Parlamentului, înainte de expirare, a fost configurată de instanța constituțională într-o jurisprudență care, începând cu anul 2011, a fost constantă în a stabili că dispozițiile art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituție vizează revocarea, ca sancțiune juridică, iar nu politică, observăm că, adoptând Hotărârea nr. 131/2021, Senatul a ignorat această jurisprudență, încălcând dispozițiile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, care prevăd caracterul definitiv și general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și obligația legiuitorului de a pune în acord cu Constituția actul normativ constatat ca fiind neconstituțional. Mai grav este că însăși Curtea își ignoră jurisprudența și, din dorința de a motiva constituționalitatea hotărârii de revocare a doamnei Anca Dragu, nu face nicio referire la propriile decizii. Pasivitatea Senatului a determinat un vid legislativ în această materie care, în opinia noastră, are drept consecință inoperabilitatea instituției revocării în ceea ce privește funcția de președinte al Senatului și nicidecum o posibilă reconfigurare a acesteia, așa cum realizează Curtea Constituțională în opinia majoritară exprimată în Decizia nr. 17 din 26 ianuarie 2022. Extinderea instituției revocării pentru ipoteza în care se formează o nouă majoritate parlamentară susceptibilă de a genera o nouă coaliție de guvernare, cu consecința aplicării unei așa-zise sancțiuni de natură politico-juridică la nivelul funcției de președinte al Camerei Parlamentului, nu numai că nu are niciun fundament legal sau regulamentar, dar contravine însăși normelor constituționale cuprinse în art. 64 alin. (2) și (4) care condiționează alcătuirea organelor de conducere ale Camerei de respectarea principiului configurației politice, iar nu de cel al deciziei majoritare. Or, în ipoteza dedusă judecății Curții, în Senatul României nu a operat nicio schimbare cu privire la configurația politică, aceasta rămânând aceeași, respectiv cea rezultată din alegeri. Prin urmare, garanția constituțională referitoare la stabilitatea funcției de președinte al Senatului, prevăzută expres de art. 64 alin. (2) teza a doua din Constituție potrivit căruia acesta se alege pe durata mandatului Camerei, nu a fost înlăturată prin invocarea unei noi configurații politice, singura care ar fi putut justifica, potrivit art. 64 alin. (5) , o eventuală încetare a mandatului de președinte al Camerei, ci prin întrunirea unei noi majorități politice în cadrul Senatului. Or, indiferent de consecințele produse în planul raporturilor cu Guvernul, din perspectiva rațiunii pentru care au fost adoptate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 64 alin. (2) și (4) , apreciem că orice nouă majoritate constituită după alegerea președintelui Camerei sau a celorlalți membri ai biroului permanent nu poate fi calificată decât una conjuncturală, în sensul atribuit de Curte prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005. Mai mult, indiferent de cum calificăm noua majoritate politică, ceea ce contează în materia analizată este raportarea la configurația politică a Camerei, conform art. 64 alin. (5) din Constituție, care așa cum am arătat este cea rezultată din alegeri și nu s-a schimbat în timpul legislaturii. Prin decizia sa privind revocarea doamnei Anca Dragu din funcția de președinte al Senatului, Curtea nu face decât să valideze ideea că o majoritate parlamentară, constituită conjunctural sau nu, poate face orice, ignorând dispozițiile constituționale și în lipsa oricărei prevederi regulamentare, ceea ce a interzis constant în jurisprudența sa. Pentru toate argumentele expuse, apreciem că Hotărârea Senatului nr. 131/2021 pentru revocarea din funcția de președinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu este neconstituțională, motiv pentru care sesizarea formulată ar fi trebuit admisă. ...