Decizia CCR nr. 15/2022Punctul 48

48. De altfel, în cazul de față, nu simplul cetățean este destinatarul normei juridice și al actului normativ criticat, ci persoanele juridice competente/autorități publice în materia alocării bugetare reglementate și a raporturilor de drepturi și obligații corelative ce decurg din această lege. În acest sens, cu privire la caracterul previzibil al legii, Curtea Constituțională a statuat în mod constant, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură și de conținutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (de exemplu, Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 47, sau Decizia nr. 534 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1172 din 3 decembrie 2020, paragraful 25, respectiv Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 35, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, sau Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Sud Fondi srl și alții împotriva Italiei, paragraful 109). Prin urmare, nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție. ...