Decizia CCR nr. 16/2022Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.01.2022 · dosar 102A/2022
Punctul 17
17. Lecturând deopotrivă textele constituționale și legale invocate, se constată că niciunul dintre acestea nu stabilește o ierarhie obligatorie a actelor de executare a legii, în sensul arătat în sesizare. Dimpotrivă, din cuprinsul art. 77 din Legea nr. 24/2000 rezultă, în mod evident, că ordinele miniștrilor pot fi date inclusiv în executarea legilor. Ca urmare, nu poate fi reținută critica formulată de Guvern în sensul neconstituționalității reglementării doar pentru că trimite, pentru punerea sa în executare, la ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii, iar nu la hotărârea Guvernului. Nu subzistă o obligație constituțională ca mai întâi organizarea legii să se realizeze prin hotărâre a Guvernului, iar numai în aplicarea hotărârii Guvernului și condiționat de existența acesteia, să se adopte ordine ale ministrului. O astfel de regulă ar duce, de altfel, la o rigidizare excesivă a procesului de legiferare și la supraîncărcarea sistemului normativ. Identificarea instrumentului celui mai adecvat de punere în executare a legii nu urmează, așadar, o structură algoritmică, de natură să oblige parcurgerea unei ierarhii predefinite, ci ține seama, în principal, de necesitatea de reglementare și de competența materială a organului emitent. ...
Sursa oficială ↗