Decizia CCR nr. 904/2021Punctul 40
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 28.12.2021
- Dosarul
- 3.906A/2021
40. Or, textul criticat stabilește că, prin derogare de la prevederile art. 18 alin. (3) lit. a) , alin. (4) și art. 19 din Legea nr. 334/2006, în anul 2022, 75% din bugetul anual acordat partidelor politice vor fi împărțite partidelor politice care aveau ca membri cel puțin un deputat sau senator afiliat unui grup parlamentar la finalul primei sesiuni parlamentare a anului 2021. Cu alte cuvinte, la regula generală deja enunțată se adaugă o altă categorie de partide politice ce vor fi finanțate în anul 2022, și anume cele care au devenit reprezentate în Parlament ca urmare a migrației politice. Astfel, în măsura în care un deputat/senator devine membru al unui partid politic care nu a participat în alegeri sau nu a obținut pragul electoral și se afiliază la oricare dintre grupurile parlamentare existente, partidului politic respectiv urmează a i se acorda subvenția de la bugetul de stat. Această reglementare reprezintă, în mod evident, o completare a art. 18 alin. (3) lit. a) , alin. (4) și art. 19 din Legea nr. 334/2006, completare ce urmează a se aplica în cursul anului 2022. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.