Decizia CCR nr. 890/2021Punctul 42

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2021 · dosar 16.610/325/2019
Punctul 42
42. Astfel, suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului reprezintă consecința unei conduite culpabile și nu are semnificația înfrângerii dreptului de proprietate privată asupra autoturismului, chiar dacă pune în discuție limitarea prerogativei folosinței. Măsura reținerii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare are caracter temporar și reprezintă o limitare a folosinței autoturismului pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită cu încă 6 luni, în condițiile art. 58^1 alin. (5) din Legea nr. 38/2003. De asemenea, potrivit art. 58^1 din Legea nr. 38/2003, suspendarea notificată a dreptului de utilizare a autoturismului încetează, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare și certificatul de înmatriculare se restituie, la cerere, dacă au trecut cel puțin 30 de zile de la data procesului-verbal de reținere și se depune dovada achitării amenzii contravenționale. O astfel de măsură este justificată obiectiv și rațional, având ca scop înlăturarea unei stări de pericol create ca urmare a nerespectării regulilor privind transportul în regim de taxi sau în regim de închiriere și prevenirea săvârșirii unor noi contravenții. ...
Sursa oficială ↗