Decizia CCR nr. 67/2024Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 01.02.2024
- Dosarul
- 16.766/55/2019
6. Judecătoria Arad - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, obiectul camerei preliminare și cel al fazei judecății sunt distincte, raportul dintre instanța de judecată și judecătorul de cameră preliminară nu este cel dintre o instanță de fond și una de control, în sensul că instanța ar proceda la o reevaluare a legalității și temeiniciei actelor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, iar situațiile de excepție, în care din rațiuni specifice instanța dispune unele măsuri sau face unele aprecieri contrare celor ale judecătorului de cameră preliminară (spre exemplu: constată lipsa de fiabilitate a unei probe administrate în cursul urmăririi penale), nu sunt de natură să invalideze aceste concluzii. În acest sens, se observă că în orice fază procesuală o instanță poată fi pusă în situația de a reaprecia, în baza unor elemente noi, propriile acte sau măsuri dispuse, or, aceste situații de excepție nu sunt suficiente pentru a se reține existența unui caz de incompatibilitate. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.