Decizia CCR nr. 821/2021Punctul 15

15. Prin Decizia nr. 326 din 21 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, paragrafele 26 și 27, Curtea a reținut că, în temeiul art. 30 alin. (1) din Constituție, libertatea de exprimare este inviolabilă, însă aceasta nu poate fi înțeleasă ca fiind una absolută, fără a comporta limitări ce țin de necesitatea protejării altor valori fundamentale. În acest sens, art. 57 din Constituție prevede expres obligația cetățenilor români, cetățenilor străini și apatrizilor de a-și exercita drepturile constituționale cu bunăcredință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți. O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu care „Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecția reputației sau a drepturilor altora [...]“, precum și în art. 19 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care stabilește că exercițiul libertății de exprimare comportă îndatoriri speciale și responsabilități speciale și că aceasta poate fi supusă anumitor restricții care trebuie să fie expres prevăzute de lege, ținând seama de drepturile sau reputația altora. Fiind o normă cu caracter restrictiv, de natură să circumscrie cadrul în care poate fi exercitată libertatea de exprimare, enumerarea realizată de art. 30 alin. (6) și (7) este una strictă și limitativă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014, sau Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 10 decembrie 2018, paragraful 62). Prin urmare, Curtea a reținut că limitele libertății de exprimare a magistraților se circumscriu principiilor generale ale deontologiei profesiei, care implică independență, imparțialitate, integritate, și impun conformarea conduitei magistratului în raport cu aceste principii. Din acest punct de vedere, având în vedere gradul de abstractizare al normei legale, legiuitorul nu poate enumera care sunt faptele de natură a aduce atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției. În sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, funcția publică implică anumite restricții ale exercițiului libertății de exprimare, iar obligația de rezervă, trăsătură caracteristică a funcției publice, decurge din obligațiile și responsabilitățile ce revin funcționarilor publici, în calitate de agenți ai statului (Hotărârea fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului din 3 mai 1988, pronunțată în Cauza Morissens împotriva Belgiei). ...