Decizia CCR nr. 824/2021Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.12.2021 · dosar 9.080/63/2015
Punctul 14
14. Și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 421 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, respingând-o ca neîntemeiată. Astfel, prin Decizia nr. 133 din 7 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 22 mai 2019, paragraful 19, și prin Decizia nr. 741 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 19 aprilie 2018, paragraful 21, a statuat că sancțiunea procedurală a perimării este determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra unor raporturi juridice deduse judecății prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de 6 luni, din vina părții. Perimarea și, implicit, consecințele ei, prevăzute de art. 422 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părțile s-ar fi interesat în perioada de 6 luni de la data suspendării cauzei de stadiul în care se află judecata. ...
Sursa oficială ↗