Decizia CCR nr. 796/2021Punctul 30
Punctul 30
30. Referitor la categoria magistraților, la care autorii excepției fac referire, Curtea a reținut, la paragrafele 16 și 17 ale Deciziei nr. 888 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 31 martie 2021, că magistrații reprezintă o categorie profesională distinctă și, prin urmare, existența unui mod diferit de calcul al pensiei, inclusiv sub aspectul actualizării cuantumului acesteia, nu este contrară principiului egalității în drepturi. Curtea a statuat că principiul egalității în drepturi nu are semnificația omogenității, astfel că situații obiectiv diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). În consecință, dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi nu sunt încălcate. ...
Sursa oficială ↗