Decizia CCR nr. 790/2021Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.11.2021 · dosar 252/57/2015
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea va observa, mai întâi, evoluția legislativă în ceea ce privește reglementarea regimului incompatibilităților funcționarilor publici sub aspectul obligației suspendării sau încetării raporturilor de serviciu după alegerea într-o funcție de demnitate publică. În acest sens, Curtea observă că, încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999, în art. 56-58 a fost reglementat un regim al incompatibilităților pentru funcționarii publici potrivit căruia funcționarii publici, cu excepția funcționarilor publici civili din ministerele privind apărarea națională, ordinea publică și siguranța națională, puteau fi aleși sau numiți pentru exercitarea unei funcții de demnitate publică, pe durata acesteia ei fiind suspendați din funcția publică pe care o dețineau, iar după expirarea mandatului autoritățile sau instituțiile publice în cadrul cărora funcționaseră erau obligate să le asigure funcția publică avută sau una echivalentă. Reglementarea măsurii suspendării din funcție pe durata exercitării funcției de demnitate publică a fost menținută de la intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999 până în anul 2006 când, prin art. I pct. 33 din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 4 iulie 2006, a fost modificat art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în sensul în care înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu. După republicarea Legii nr. 188/1999, art. 33 a fost renumerotat devenind art. 34, al cărui alineat (2) este criticat în prezenta cauză. Ulterior, prin art. I pct. 6-8 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 3 iulie 2018, legiuitorul a revenit asupra opțiunii sale și a modificat art. 34 alin. (2) reintroducând obligativitatea suspendării, iar nu a încetării raporturilor de serviciu ale înalților funcționari publici și ale funcționarilor publici de conducere numiți în funcții de demnitate publică. În prezent, potrivit art. 513 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul este numit sau ales într-o funcție de demnitate publică, pentru perioada respectivă. ...
Sursa oficială ↗