Decizia CCR nr. 791/2021Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.11.2021 · dosar 17.600/3/2018
Punctul 22
22. În contextul criticilor formulate din perspectiva încălcării exigențelor de claritate și previzibilitate a reglementării criticate, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată și în jurisprudența Curții Constituționale, s-a reținut că normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. Astfel, însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. S-a învederat faptul că în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, iar normele juridice nu trebuie niciodată interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întreg cadrul legislativ în materia analizată (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 836 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 12 martie 2018). Totodată, Curtea a subliniat că din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, esențial fiind ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerințele clarității, preciziei, previzibilității și ale accesibilității normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăți sau principii de rang constituțional (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 2 mai 2018). De altfel, interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (în acest sens sunt hotărârile din 25 mai 1993 și din 15 noiembrie 1996, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, și Cantoni împotriva Franței, paragraful 31), iar funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 491 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2016, paragraful 19). ...
Sursa oficială ↗