Decizia CCR nr. 791/2021Punctul 23
Punctul 23
23. Curtea învederează că în situația în care există abateri de la legalitate în cadrul desfășurării procedurii de atribuire a contractelor de achiziții, împotriva deciziilor luate de autoritățile contractante și de entitățile contractante, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități contractante sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară. Astfel, potrivit art. 188 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, în ceea ce privește achiziții publice în domeniile apărării și securității, se aplică, în mod corespunzător, prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare. Prin acest act normativ sunt reglementate remediile, căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică. Așadar, legislația în materia achizițiilor publice prevede pentru orice persoană care se consideră vătămată două căi alternative de a contesta actele autorității contractante, și anume pe cale administrativ-jurisdicțională sau judiciară. ...
Sursa oficială ↗