Decizia CCR nr. 777/2021Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.11.2021 · dosar 2.336/104/2017
Punctul 18
18. Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt constituționale, întrunind condițiile de claritate, previzibilitate și accesibilitate, conform prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) , care consacră principiul legalității. Arată că dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005 definesc obligațiile fiscale ca fiind „obligațiile prevăzute de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală“, iar art. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal reglementează impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii, pe când art. 1 pct. 27, 28 și 29 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală definește obligația fiscală. Precizează că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, documentele oficiale de prezentare a activității economico-financiare a persoanelor prevăzute de acest act normativ în art. 1 alin. (1) -(4) sunt situațiile financiare anuale, întocmite potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Acestea din urmă și raportările contabile sunt semnate de către cei care le-au întocmit - expert contabil, contabil-șef, altă persoană împuternicită de companie - și de către administratorul companiei. Responsabilitatea pentru activitatea financiarcontabilă revine atât administratorilor, cât și contabililor. Dispozițiile Legii nr. 241/2005 instituie măsuri de prevenire și combatere a infracțiunilor de evaziune fiscală și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea, dispozițiile criticate sancționând evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. În stabilirea sferei de aplicare a Legii nr. 241/2005 se au în vedere toate creanțele fiscale stabilite prin sistemul declarativ, fundamentat pe evidențe contabile. În final, invocă Decizia nr. 446 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 9 august 2016, Decizia nr. 871 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 februarie 2016, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, apreciind excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗