Decizia CCR nr. 768/2021Punctul 21
Punctul 21
21. În continuare, Curtea reține că eventuala aplicare greșită a legii în materia sancționării disciplinare a persoanelor condamnate, care execută pedeapsa într-un penitenciar, nu ține de resortul contenciosului constituțional. În acest context, Curtea observă că pentru constatarea și sancționarea abaterilor disciplinare legiuitorul a reglementat obligația parcurgerii unei proceduri disciplinare. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 243 din 8 aprilie 2021, precitată, a constatat că la art. 102 din Legea nr. 254/2013 s-a reglementat modalitatea de constatare a abaterilor disciplinare, iar art. 103 din același act normativ reglementează procedura disciplinară, conținând reguli privind declanșarea acesteia, norme referitoare la componența comisiei de disciplină, modalitatea de realizare a cercetării prealabile, stabilirea sancțiunii disciplinare, comunicarea hotărârii comisiei de disciplină persoanei condamnate. În același sens, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, prevede norme relative la obiectivele procedurii disciplinare (art. 219), interdicții referitoare la procedura disciplinară (art. 220), interdicții referitoare la aplicarea unor măsuri coercitive asimilate sancțiunilor disciplinare (art. 221), declanșarea procedurii disciplinare (art. 222), aplicarea sancțiunilor disciplinare (art. 223), individualizarea sancțiunii disciplinare (art. 224). ...
Sursa oficială ↗