Decizia CCR nr. 759/2021Punctul 85

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.11.2021 · dosar 2.943/121/2018
Punctul 85
85. Examinând criticile referitoare la pretinsa omisiune legislativă, Curtea a observat, în prealabil, că recalcularea pensiei în temeiul art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 a reprezentat o procedură aplicabilă, din oficiu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, astfel cum precizează în mod expres art. 134 alin. (14) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2011, introduse prin articolul unic din Hotărârea Guvernului nr. 291/2017. Justificarea faptului că art. 169^2 din Legea nr. 263/2010 nu se referă la ipoteza în care recalcularea pensiilor în temeiul art. 169^1 din aceeași lege nu a avut loc se găsește în aceea că, potrivit dispozițiilor acestui din urmă text de lege, la data de 1 octombrie 2018, procesul obligatoriu de recalculare a pensiilor în temeiul art. 169^1 se putea considera finalizat. Împrejurarea că, din motive obiective, casele de pensii nu și-au îndeplinit în unele cazuri obligația de a recalcula pensiile în termenele prevăzute de lege, potrivit art. 169^1 din Legea nr. 263/2010, nu poate fi interpretată ca reprezentând un impediment în aplicarea ulterioară a dispozițiilor art. 169^2 din același act normativ, de vreme ce procesul de recalculare este obligatoriu, iar nerealizarea sa nu poate fi imputată titularilor dreptului la pensie. Acest aspect de fapt nu este de natură să conducă la neconstituționalitatea art. 169^2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care trebuie interpretat, în continuare, că se aplică tuturor persoanelor ale căror pensii trebuiau să fie recalculate, în mod obligatoriu, potrivit art. 169^1 din aceeași lege. ...
Sursa oficială ↗