Sari la conținut

Decizia CCR nr. 755/2021Punctul 22

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.11.2021
Dosarul
10.826/212/2019

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că încheierea contractelor de credit între autorii excepției de neconstituționalitate și consumatori a fost realizată înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autorii excepției invocă neconstituționalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, așa cum a procedat Curtea în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] și ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, deoarece se referă la ipoteza aplicării noului Cod civil. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie