Sari la conținut

Decizia CCR nr. 732/2021Punctul 28

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.11.2021
Dosarul
708/97/2018

28. Cu privire la prevederile art. 169^1 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, se mai observă că prin criticile formulate autorii excepției vizează, în particular, sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“, în interpretarea dată prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.037 din 6 decembrie 2018, potrivit căreia această sintagmă se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la Legea nr. 263/2010. Astfel fiind, instanța constituțională reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile art. 169^1 alin. (3) teza finală din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu referire la sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situații“, în interpretarea dată prin Decizia nr. 69 din 15 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie