Decizia CCR nr. 724/2021Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.11.2021 · dosar 6.191/86/2017
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că sintagma „în condițiile stabilite prin ordin al ministrului și reformei administrative“ din cuprinsul dispozițiilor art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului aduce atingere art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, întrucât permite ministrului afacerilor interne să modifice și să completeze legea organică cu situațiile în care se acordă asistență juridică, precum și cu modul în care se vor suporta de către unitate sumele necesare asigurării asistenței juridice a polițistului pentru fapte săvârșite de acesta în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Deși Legea nr. 360/2002 nu prevede că suportarea asistenței juridice se face în limita unor fonduri bugetare aprobate cu această destinație, prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administrației și internelor nr. 9/2009 privind condițiile în care se suportă de către unitate sumele necesare asigurării asistenței juridice a polițistului pentru fapte săvârșite de acesta în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 12 martie 2009, s-a adăugat la legea organică o asemenea condiție, fără a se acorda din anul 2009 și până la data ridicării excepției asistență juridică polițiștilor care au fost cercetați. ...
Sursa oficială ↗