Decizia CCR nr. 719/2021Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.11.2021 · dosar 2.496/3/2020
Punctul 7
7. Se apreciază că prevederile art. 7 din legea menționată sunt lipsite de claritate, întrucât exprimă condițiile: „după caz“ și „în funcție de dificultate, complexitatea, volumul lucrărilor documentare și de urgența solicitării“. Se arată, pe de o parte, că aceste cereri sunt urgente și se impune soluționarea lor cu celeritate, iar pe de o parte, că se presupune că autoritatea și/sau instituția publică are deja aceste documente, mai ales că ele figurează în lista documentelor de interes public, nefiind necesară o amânare în ceea ce privește comunicarea răspunsului, mai cu seamă că există și suficiente mijloace pentru a le arhiva electronic, iar păstrarea acestora se poate face fără dificultate și comunicarea ar trebui să nu fie „complexă“. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, termenul „dificultate“ semnifică greutatea de a face ceva, anevoință, piedică, obstacol, a opune rezistență, a se împotrivi. Or, nu se poate reține că pot exista dificultăți de comunicare a unor informații deja produse și aflate în lista de informații de interes public. Totodată, potrivit aceluiași dicționar, termenul „complexitate“ semnifică faptul de a fi complex, însușirea a ceea ce este complex, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite. Se afirmă că, în sensul celor menționate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 547 din 15 octombrie 2014 și nr. 420 din 3 iulie 2019. ...
Sursa oficială ↗