Decizia CCR nr. 714/2021Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.11.2021 · dosar 9.314/3/2017
Punctul 11
11. Curtea observă că Legea-cadru nr. 284/2010 a fost abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010. ...
Sursa oficială ↗