Decizia CCR nr. 717/2021Punctul 21
Punctul 21
21. Prin urmare, având în vedere că statutul polițistului - statut juridic care cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - este diferit de cel al unui angajat cu contract individual de muncă și tratamentul juridic în cazul unei condamnări penale este diferit sub aspectul încetării raportului de serviciu. Așadar, Curtea nu poate reține susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale în măsura în care nu sunt corelate cu dispozițiile similare din Codul muncii, având în vedere că diferența dintre cele două reglementări este justificată de natura raporturilor la care se referă, pe de o parte, raportul de serviciu al unui funcționar public cu statut special, care încetează când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepțiile prevăzute de lege, și, pe de altă parte, raportul de muncă ce încetează în ipoteza imposibilității derulării contractului de muncă din cauza executării efective a pedepsei în penitenciar. ...
Sursa oficială ↗