Decizia CCR nr. 730/2021Punctul 28

28. Cu privire la incidența celor reținute în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra interpretării art. 112,120 și 123 din Codul muncii, sunt relevante cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, respectiv prin Decizia nr. 17 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 5 aprilie 2018. Cauzele în cadrul cărora instanțele de judecată au sesizat Înalta Curte de Casație de Justiție pentru a se stabili dacă este considerată timp de muncă suplimentară întreaga perioadă în care salariatul se află consemnat la locul de muncă, la dispoziția angajatorului, în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal prevăzute de art. 112 din Codul muncii, sau numai perioada în care prestează efectiv activitate au vizat obiecte similare celor din cauzele în care este invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. Prin deciziile amintite s-a reținut că, întrucât Directiva 2003/88/CE a fost transpusă în dreptul intern, „instanțele naționale au obligația de interpretare a legii naționale ce transpune directiva (în cauză, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare), prin prisma textului și a finalității acelui act. O interpretare a normei interne nu ar putea fi contrară interpretării date dispoziției similare din directivă de către instanța de contencios european. […] Finalitatea directivei nu poate fi atinsă decât prin interpretarea legii naționale în acord cu interpretarea făcută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în respectivele hotărâri, în conformitate cu principiul interpretării uniforme a dreptului Uniunii Europene care impune ca dreptul național să fie interpretat în lumina directivei. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este instanța care stabilește interpretarea legală de referință a directivei, în virtutea competenței conferite prin art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care va fi apoi avută în vedere de instanțele naționale. […] Odată ce jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene este lămuritoare cu privire la problema de drept dedusă judecății, rezultă că nu există dificultăți de interpretare și aplicare pentru situația de fapt pe care instanța națională a fost chemată să o soluționeze, acesteia revenindu-i obligația de a verifica incidența dezlegărilor date de instanța europeană, în ceea ce privește calificarea acestei perioade ca «timp de lucru» și remunerația lucrătorului aflat într-o atare situație“ (paragrafele 57, 61 și 65). ...