Decizia CCR nr. 694/2021Punctul 20
Punctul 20
20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în raport cu motivele de neconstituționalitate formulate, dispozițiile art. 345 și ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
– Art. 345:
(1) La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4) , judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.
(2) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părților și persoanei vătămate.
(3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare sau în cazul în care sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.“; ...
– Art. 347 alin. (1) : „În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) -(4^2), procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor.“ ... ...
Sursa oficială ↗