Decizia CCR nr. 691/2021Punctul 29
Punctul 29
29. Totodată, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate formulate în Dosarul nr. 4D/2019, potrivit cărora agravanta determinată de numărul de participanți, reglementată în cuprinsul normei criticate („de două sau mai multe persoane împreună“), intră în coliziune cu dispozițiile art. 77 lit. a) din Codul penal - norma generală în materie, care reglementează circumstanța agravantă a săvârșirii faptei „de trei sau mai multe persoane împreună“, cu consecința majorării pedepsei aplicate, sunt neîntemeiate. În acest sens, Curtea observă că, prin Decizia nr. 81 din 16 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 10 mai 2021, a reținut că sintagma „de către două sau mai multe persoane împreună“ din cuprinsul prevederilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 este similară ca formulare sintagmei „de trei sau mai multe persoane împreună“, folosită de legiuitor cu privire la reglementarea circumstanței agravante prevăzute de dispozițiile art. 77 alin. (1) lit. a) din Codul penal în vigoare și de art. 75 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, concluzie susținută de doctrina și practica judiciară dezvoltate în interpretarea acestei din urmă sintagme. În aceeași decizie, precitată, Curtea a observat că împrejurarea referitoare la numărul de făptuitori prevăzut de dispozițiile art. 274 din Legea nr. 86/2006 constituie un element circumstanțial de agravare a infracțiunii asimilate celei de contrabandă, care se întemeiază pe realitatea că săvârșirea faptei de către două sau mai multe persoane împreună imprimă acesteia o gravitate socială sporită, întrucât conlucrarea a două sau a mai multor persoane contribuie la întărirea hotărârii acestora de a o săvârși, mărește forța de acțiune a făptuitorilor, le dă mai multă îndrăzneală și creează condiții care să îngreuneze descoperirea infracțiunii ori a făptuitorilor. Pentru a se reține respectivul element circumstanțial de agravare a infracțiunii asimilate celei de contrabandă, este necesar ca două sau mai multe persoane să săvârșească fapta împreună, ceea ce înseamnă că toate aceste persoane contribuie efectiv și concomitent la comiterea ei, indiferent de calitatea participanților (paragrafele 17 și 18). ...
Sursa oficială ↗