Decizia CCR nr. 685/2021Punctul 22

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.10.2021 · dosar 27.649/3/2017
Punctul 22
22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, așa cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, textul de lege criticat a fost modificat prin dispozițiile art. II pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 25 august 2020, soluția legislativă criticată fiind păstrată. În prezent, dispozițiile de lege criticate au următoarea redactare: „Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, cu respectarea prevederilor art. 36^1, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) , art. 32 alin. (1) , precum și plătitorii prevăzuți la art. 36 alin. (3) lit. a) și b) erau în drept să le solicite“. ...
Sursa oficială ↗