Decizia CCR nr. 689/2021Punctul 20
Punctul 20
20. În sfârșit, Curtea reține că autorul excepției a indicat ca obiect al acesteia și prevederile art. 494 alin. (9) din Codul administrativ, texte care erau în vigoare la momentul invocării excepției și preluaseră normele juridice conținute în art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, concomitent cu abrogarea lor prin același Cod administrativ. Față de această situație, Curtea constată însă că în litigiul supus soluționării de către instanța de trimitere nu dispozițiile Codului administrativ au produs în concret efecte juridice, ci cele în vigoare la momentul derulării raporturilor juridice în discuție, și anume art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. Curtea constată că, chiar dacă nici art. 494 alin. (5) din Codul administrativ nu mai este, în prezent, în vigoare, fiind abrogat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 153/2021, în privința acestora nu se poate aplica Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, precitată, deoarece nu au legătură în sens formal cu cauza în care s-a invocat excepția. Cu alte cuvinte, deși nici art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 și nici art. 494 alin. (9) din Codul administrativ - ambele criticate și conținând aceeași soluție juridică - nu mai sunt în prezent în vigoare, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 se aplică doar cu privire la art. 79 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, deoarece în cauza în care s-a ridicat excepția de față, comisiile de disciplină au fost constituite și și-au desfășurat activitatea în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999, Codul administrativ abrogând ulterior această lege și preluându-i o parte din norme. ...
Sursa oficială ↗