Decizia CCR nr. 678/2021Punctul 19

19. Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție nu este absolut; el poate presupune restricții, care sunt admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens (a se vedea, în acest sens, de exemplu, hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunțate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, paragraful 26, Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230). Sub acest aspect, este de reținut că nici Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac, art. 13 din aceasta consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Doar în materie penală este impusă, prin prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reglementarea în legislațiile naționale a unui dublu grad de jurisdicție. Din această perspectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de altfel, în jurisprudența sa, cu titlu general, că statele nu sunt obligate să stabilească un anumit număr al căilor de atac, cu excepția celui de-al doilea grad de jurisdicție în materie penală, neexistând obligativitatea extinderii acestui din urmă principiu și în materie civilă. ...