Decizia CCR nr. 672/2021Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2021 · dosar 2.911L/2/2021
Punctul 12
12. În continuare, Biroul permanent al Senatului arată că „deciziile prin care se constată neconstituționalitatea pe calea controlului a posteriori declanșează procedura punerii de acord a dispozițiilor neconstituționale din legile sau ordonanțele în vigoare cu prevederile Constituției și care, strict procedural, se poate realiza de oricare dintre subiectele de drept care pot exercita dreptul la inițiativă legislativă prin formularea unei inițiative legislative cu acest obiect de reglementare, cu respectarea art. 74 și 75 din Constituție. Având în vedere că Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat, între altele, că dispozițiile art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 55/2020 sunt neconstituționale a fost publicată în data de 1 iulie 2020, moment care a coincis cu începutul vacanței parlamentare, și luând în considerare faptul că pe agenda de lucru a Parlamentului se află în procedură legislativă mai multe inițiative legislative cu acest obiect de reglementare, respectiv Legea nr. 55/2020“, Biroul permanent al Senatului conchide că „este doar o chestiune de timp pentru punerea în acord a dispozițiilor legii cu prevederile constituționale“. ...
Sursa oficială ↗