Decizia CCR nr. 672/2021Punctul 32
Punctul 32
32. Având în vedere considerentele și soluția adoptată prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, Curtea reține că Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, având ca temei o dispoziție legală declarată neconstituțională, este ea însăși lipsită de fundament constituțional. Constatarea neconstituționalității dispozițiilor legale care au constituit temeiul adoptării actului normativ al Parlamentului [art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 55/2020] lipsește de efecte actul normativ subsecvent [Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020], care a încetat să mai producă efecte juridice, în virtutea dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 457 din 25 iunie 2020 a Curții Constituționale, contravenind prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (4) și art. 108 din Constituție. Astfel, în virtutea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, întrucât hotărârea Parlamentului este un act subsecvent legii, dat în executarea acesteia, constatarea neconstituționalității actului principal se răsfrânge în mod direct asupra actului secundar, lipsindu-l de efecte juridice. ...
Sursa oficială ↗