Decizia CCR nr. 660/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că reglementarea criticată contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, fiind insuficient de precisă și clară în legătură cu criteriile care stau la baza supraimpozitării, proprietarii fiind puși în imposibilitatea de a prevedea în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, putând fi supraimpozitați în mod arbitrar, fără nicio justificare rezonabilă. Se arată că un impozit reprezintă o plată către stat, obligație a proprietarilor, raportat la valoarea intrinsecă a clădirii („averea“). Alte elemente (modul de exercitare de către proprietar a dreptului de proprietate și estetica imobilului) nu pot avea o influență în privința valorii impozitului. Majorarea impozitului nu este o plată datorată de proprietar pentru avere (valoarea imobilului), ci reprezintă o sancțiune contravențională deghizată, prin care se pedepsește un comportament pretins nelegal. Or, în opinia autoarei excepției, este vădit neconstituțională obligarea la plata unei sume de bani care, în realitate, nu are natura juridică a unui impozit. Potrivit Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, impozitul este unic și pentru fiecare impozit se emite o singură declarație de impunere raportat la valoarea de impozitare a imobilului, însă, în privința impozitului majorat, se emite o declarație de impunere distinctă, ceea ce arată din nou că, în realitate, această sumă percepută suplimentar este o sancțiune. Totodată, se mai susține că, drept urmare a prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, proprietarii de clădiri nu sunt egali în fața legii, ei putând să fie impozitați suplimentar fără niciun criteriu clar care să justifice un tratament diferit. Menționează că art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal utilizează termenul „neîngrijite“ fără a-l defini și fără o corelare a stării de neîngrijire a imobilului cu mărirea de până la 500% a impozitului, ceea ce are drept consecință o impozitare suplimentară pe baza unor criterii arbitrare, iar prin majorarea cu 500% a impozitului pentru unii proprietari se încalcă însuși dreptul de proprietate al proprietarului clădirii, precum și principiul așezării juste a sarcinilor fiscale. Așa fiind, fără o justificare rațională, unii proprietari de clădiri sunt obligați la o contribuție vădit exagerată și injustă (de până la 5 ori mai mare față de restul proprietarilor) la cheltuielile publice. În fine, apreciază ca fiind încălcate și dispozițiile art. 139 din Constituție, deoarece legea nu stabilește limitele și condițiile în care poate să fie majorat impozitul, ci se acordă posibilitatea ca acesta să fie stabilit în mod arbitrar de consiliile locale sau județene, prin acte juridice inferioare legii. ...