Decizia CCR nr. 651/2021Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.10.2021 · dosar 1.562/86/2016
Punctul 10
10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 91^2 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968. Deși - prin prevederile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013 - Codul de procedură penală din 1968 a fost abrogat la 1 februarie 2014, dispozițiile de lege criticate produc efecte juridice în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, deoarece, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, „Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege“. Ca atare, în acord cu jurisprudența Curții, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare (Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), textul de lege criticat poate fi supus controlului de constituționalitate. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese că excepția de neconstituționalitate privește, în realitate, numai dispozițiile art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968, modificate prin prevederile art. I pct. 47 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Așadar, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: „Persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări sunt obligate să păstreze secretul operațiunii efectuate, încălcarea acestei obligații fiind pedepsită potrivit Codului penal.“ ...
Sursa oficială ↗