Decizia CCR nr. 651/2021Punctul 17

17. Referindu-se la reglementarea din Codul de procedură penală din 1968 - tot prin Decizia nr. 140 din 27 martie 2018, citată anterior -, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 91^6 alin. 1 din vechiul cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările și înregistrările audio sau video puteau fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părților interesate sau, din oficiu, de către instanță, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalității și temeiniciei autorizării și efectuării înregistrărilor. De asemenea, Curtea a reținut că interceptarea și înregistrarea convorbirilor puteau fi dispuse, potrivit prevederilor art. 91^1 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, la cererea procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală. Așadar, administrarea unor astfel de mijloace de probă era plasată în cadrul primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, în temeiul dispozițiilor art. 221 și 228 din Codul de procedură penală din 1968, atât in personam, cât și in rem. În plus, textul stabilea în termeni fără echivoc că înregistrarea audio sau video se dispune dacă sunt date privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, prin această a doua alternativă înțelegându-se evident și situațiile ce intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, în acord cu prevederile art. 20 din Codul penal din 1969 referitor la tentativă, iar nu în sfera unor simple acte de pregătire. În plus, măsurile de supraveghere tehnică nu puteau fi dispuse în mod discreționar de către procuror, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 91^1 din Codul de procedură penală din 1968, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se puteau realiza numai dacă erau date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu și dacă erau necesare în vederea stabilirii situației de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanților nu putea fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi fost mult întârziată. De asemenea, astfel de măsuri puteau fi dispuse în cazul infracțiunilor contra siguranței naționale prevăzute de Codul penal și de alte legi speciale, precum și în cazul infracțiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, în cazul unor alte infracțiuni grave ori al infracțiunilor care se săvârșesc prin mijloace de comunicare electronică. În sfârșit, procurorul putea dispune, prin ordonanță motivată, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pe o durată de cel mult 48 de ore în caz de urgență, când întârzierea obținerii autorizării de către judecător ar fi adus grave prejudicii activității de urmărire penală, iar măsura dispusă era supusă confirmării judecătorului. ...