Decizia CCR nr. 642/2021Punctul 4
Punctul 4
4. Prin Decizia nr. 666 din 17 iulie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 9.811/2/2017/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Excepția a fost ridicată de Maria Daniela Manolache cu ocazia soluționării contestațiilor formulate, inclusiv de autoare, împotriva Încheierii din 27 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, prin care s-a admis cererea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție privind luarea unor măsuri asigurătorii. În cauza penală, autoarea excepției a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie sub forma instigării la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 52 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 și a art. 309 din Codul penal. ...
Sursa oficială ↗