Sari la conținut

Decizia CCR nr. 628/2021Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
07.10.2021
Dosarul
28.385/3/2018

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 încalcă art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, întrucât salarizarea polițiștilor ține de regimul juridic al acestora și trebuie stabilită, din perspectiva constituțională, prin lege organică, de către Parlament, nu printr-o ordonanța simplă a Guvernului. Astfel, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, statutul (drepturile și obligațiile) funcționarului public se reglementează prin „lege organică“. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 289 din 7 iunie 2005, ale cărei considerente au efect obligatoriu, și arată că art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 a reglementat valoarea unui element esențial al salariului polițistului, și anume „valoarea sectorială de referință“ - pe baza căreia s-au calculat și stabilit „salariul de funcție“ și „salariul de grad profesional“ ale autorului excepției, în perioada de referință aleasă pentru stabilirea bazei de calcul și a cuantumului pensiei de serviciu. În consecință, consideră că art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2008 încalcă în mod vădit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, întrucât nu reprezintă „lege organică“. În susținerea ultraactivității prevederilor de lege criticate, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 201 din 7 aprilie 2016. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie