Decizia CCR nr. 632/2021Punctul 8
Punctul 8
8. Personalul din administrația publică locală este singurul vizat de acest tip de plafonare, reglementarea putând fi considerată discriminatorie față de celelalte categorii de salariați plătiți din fonduri publice și chiar neconstituțională, încălcând dispozițiile art. 15, 16, 41 și 53 din Constituție, precum și principiile nediscriminării, egalității, stimulării personalului din sectorul bugetar, stabilite de art. 6 lit. b) , c) și e) din Legea-cadru nr. 153/2017. Plafonarea veniturilor lunare este de natură a conduce la nerespectarea vădită a principiilor enunțate, prin privarea numai a anumitor categorii de personal de orice tip de indemnizație ori spor la care ar fi fost îndrituite potrivit dispozițiilor legale aplicabile, pentru participare la activități suplimentare, în ipoteza în care acestea ar conduce la depășirea indemnizației lunare a viceprimarului, fără ca o astfel de măsură să se aplice și celorlalți salariați din sectorul bugetar. Are loc astfel o discriminare, deoarece, în ipoteza în care personalul administrației publice locale este angrenat într-o serie de activități profesionale, pentru desfășurarea cărora se poate atribui o indemnizație, în majoritatea situațiilor, aceste drepturi salariale nu vor putea fi exercitate. ...
Sursa oficială ↗