Decizia CCR nr. 606/2021Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2021 · dosar 18.080/233/2017
Punctul 14
14. Excepția ridicată în cauză cuprinde actul normativ criticat și textele constituționale de referință, însă normele de referință la care se raportează autorul excepției sunt doar enumerate și au un caracter general, astfel încât nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate. Or, dacă Curtea ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“ (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, precitată). ...
Sursa oficială ↗