Decizia CCR nr. 612/2021Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2021 · dosar 1.678/85/2016
Punctul 27
27. Or, faptul că textul criticat permite universităților să încheie contracte de muncă pe perioadă determinată, iar orele astfel prestate să fie plătite în regim de plată cu ora, chiar dacă pot reprezenta, matematic, o normă didactică, nu constituie elemente care să afecteze calitatea acestuia. De altfel, Curtea constată că există criterii în funcție de care universitățile pot menține calitatea de titular a cadrului didactic pensionat, legea fiind, sub acest aspect, previzibilă în ceea ce privește efectele sale, aceste criterii referindu-se la imposibilitatea acoperirii normelor cu titulari [art. 289 alin. (7) din Legea nr. 1/2011]. În consecință, Curtea reține că, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 1/2011 și în virtutea principiului autonomiei universitare, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența sa, universitățile dispun de o anumită marjă de apreciere în reîncadrarea cadrelor didactice pensionate, circumscrisă posibilităților lor financiare și regulii generale de acoperire a normelor didactice cu titulari [art. 296 alin. (1) din Legea nr. 1/2011], iar criteriul vârstei de pensionare are natura unei condiții legale pentru exercitarea unei profesii, aplicabilă în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice, respectiv acelora care se încadrează în ipoteza prevăzută de norma juridică, astfel încât aceasta nu are caracter discriminatoriu. Ca atare, pentru a fi remunerat în calitate de cadru didactic titular, nu prezintă relevanță numărul de activități didactice prestate sau faptul că acestea pot reprezenta o normă didactică întreagă, ci nevoia universității de a-și putea acoperi normele cu titulari. Dacă această condiție nu este îndeplinită, universitățile nu pot menține calitatea de titular în învățământ a unui cadru didactic pensionat, chiar dacă activitățile didactice prestate de acesta reprezintă o normă întreagă sau mai mult decât atât, întrucât nu se mai încadrează în ipoteza prevăzută de art. 289 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, iar o astfel de persoană va putea fi remunerată exclusiv prin plata cu ora, în temeiul art. 289 alin. (3) din Legea nr. 1/2011. ...
Sursa oficială ↗