Decizia CCR nr. 592/2021Punctul 13

13. Prin jurisprudența invocată, spre exemplu, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, Curtea, făcând trimitere la Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 și la Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dat textului valențe neconstituționale -, în cauzele deduse judecății nu se putea vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, trebuie respinsă, ca inadmisibilă (paragraful 17 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). ...