Decizia CCR nr. 603/2021Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2021 · dosar 2.141/279/2010
Punctul 16
16. Totodată, în ceea ce privește mențiunile cu privire la practica judiciară, respectiv la interpretarea și aplicarea diferită a normelor, în contextul specificității legislației în materie fiscală și al dinamicii legislative în timp, Curtea constată că analiza acestor aspecte nu este de competența instanței de contencios constituțional. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției, iar aplicarea și interpretarea legii sunt de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, în virtutea cărora Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale. Prin urmare, și din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗