Decizia CCR nr. 589/2021Punctul 78

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.09.2021 · dosar 2.764E/2021
Punctul 78
78. Se mai arată că art. 113 alin. (2) din Constituție instituie o competență legală pentru Parlament prin reprezentanții săi (în speță, președintele Camerei Deputaților) de a comunica moțiunea de cenzură la data depunerii sale la Parlament. Analizând amendamentele depuse în Adunarea Constituantă cu privire la proiectul de Constituție și motivarea Comisiei pentru redactarea proiectului de Constituție în sensul admiterii sau respingerii amendamentelor formulate, se invocă motivarea respingerii amendamentului nr. 798 ce privea procedura moțiunii de cenzură, amendament care prevedea că „Moțiunea de cenzură se dezbate după trei zile de la data când a fost depusă în ședința comună a celor două Camere“. Astfel, Comisia de redactare a proiectului de Constituție a respins acest amendament, motivând, printre altele, că „Textul alineatului 2 precizează că moțiunea de cenzură se comunică Guvernului la data depunerii, adică la data înregistrării ei la Secretariatul general al Camerei Deputaților sau, după caz, al Senatului, care o comunică Guvernului“ [a se vedea Dumitru Ioncică (coord.), Geneza Constituției României 1991. Lucrările Adunării Constituante, Ed. R.A. Monitorul Oficial, București, 1998, p. 654]. ...
Sursa oficială ↗