Decizia CCR nr. 587/2021Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.09.2021 · dosar 7.792/233/2008
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra unei excepții motivate în mod similar prin Decizia nr. 256 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 15 iulie 2019, prin care a făcut referire la jurisprudența sa în materie și a reținut, în esență, că accesul la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. Legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu. Art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele judiciare de timbru, fiind legal și normal ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 56 alin. (1) , potrivit cărora „Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice“, plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligație constituțională a cetățenilor. ...
Sursa oficială ↗