Decizia CCR nr. 585/2021Punctul 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.09.2021 · dosar 17.927/3/2018
Punctul 37
37. Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuși conținutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, soluția legislativă înscriindu-se în marja de apreciere a legiuitorului cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Faptul că, prin aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a drepturilor salariale, anumite categorii de personal plătit din fonduri publice ajung în situații apreciate ca defavorabile, în raport cu alte categorii de personal ale căror venituri cresc, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituționalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii sunt diferite. Situația obiectiv diferită a diverselor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, așadar, un tratament juridic diferit (Decizia nr. 106 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 7 mai 2021). ...
Sursa oficială ↗