Decizia CCR nr. 553/2021Punctul 6
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 14.09.2021
- Dosarul
- 2.110/30/2018
6. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neîntemeiată. Astfel, instanța arată că nu se poate susține că posibilitatea de majorare a impozitelor și taxelor locale, recunoscută autorităților locale prin acte administrative emise în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 215/2001, reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de proprietate al cetățenilor. O condiție esențială pentru ca o ingerință să fie considerată compatibilă cu art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este ca aceasta să fie legală, să urmărească un interes public legitim și să fie proporțională cu scopul urmărit. Or, din această perspectivă, instanța susține că în prezenta cauză aceasta este prevăzută de lege, respectiv în reglementarea privind majorarea impozitelor și taxelor locale în anumite situații, și urmărește un scop legitim, adică acela de a asigura existența sumelor în bugetele autorităților publice locale, precum și de a determina proprietarii de clădiri să le întrețină și să efectueze reparațiile ce se impun pentru a proteja siguranța celorlalți cetățeni. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.