Decizia CCR nr. 550/2021Punctul 19
Punctul 19
19. Examinând excepția de neconstituționalitate din perspectiva verificării întrunirii condițiilor de admisibilitate a acesteia, Curtea constată că obiectul cauzei în care s-a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 îl constituie anularea unui act administrativ, respectiv a unei dispoziții a Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan“ din Cluj-Napoca prin care s-a dispus încetarea calității de elev, întrucât în urma verificărilor efectuate pentru identificarea elementelor comportamentale ale candidatului s-a constatat că acesta nu îndeplinește condiția specială prevăzută de textul criticat, respectiv „să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist“. Prin Sentința civilă nr. 867 din 25 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 729/84/2018*, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a luat act de cererea reclamantului autor al excepției de neconstituționalitate și a constatat renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan“ din Cluj-Napoca. ...
Sursa oficială ↗