Sari la conținut

Decizia CCR nr. 537/2021Punctul 31

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.09.2021
Dosarul
5.630/311/2016

31. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 40/2016, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, instanța de contencios constituțional asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, iar hotărârile Guvernului nu pot constitui obiect al controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, acestea putând fi atacate numai pe calea contenciosului administrativ [a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 860 din 26 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, paragrafele 22 și 23]. Astfel, prin Decizia nr. 283 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 25 iulie 2005, Curtea a arătat că instanța judecătorească trebuie să respingă o astfel de excepție printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 40/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie