Decizia CCR nr. 530/2021Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Susține că dispozițiile art. 33 raportate la cele ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale numai în măsura în care pronunțarea unor decizii ale Curții Constituționale nu conduce la respingerea, ca inadmisibilă, a unei excepții de neconstituționalitate în raport cu aplicabilitatea unui text legal în soluționarea unei cauze aflate pe rolul unei instanțe judecătorești. În sens contrar, în cazul în care Curtea Constituțională respinge excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât textul legal criticat nu are incidență în soluționarea cauzei, atunci instanța constituțională se comportă ca o instanță de control judiciar față de instanța care a sesizato și care a constatat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗