Decizia CCR nr. 515/2021Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.07.2021 · dosar 137/35/2018
Punctul 15
15. Astfel, în acord cu prevederile art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală referitoare la infirmarea actelor procesuale sau procedurale, când procurorul ierarhic superior constată că un act sau o măsură procesuală a procurorului ierarhic inferior - așadar, inclusiv o soluție de clasare - nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. Soluția de clasare nu este comunicată de îndată persoanelor interesate, ci numai după verificarea legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, care, dacă apreciază că respectiva soluție este legală și temeinică, semnează și adresa de înaintare către persoanele interesate a unei copii de pe ordonanță, menționând că, în conformitate cu dispozițiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării. Ordonanța de clasare se comunică în copie persoanei care a făcut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, după caz, altor persoane interesate. Dacă ordonanța nu cuprinde motivele de fapt și de drept, se comunică și o copie a referatului organului de cercetare penală, iar în cazul în care inculpatul este arestat preventiv, procurorul înștiințează, prin adresă, administrația locului de deținere cu privire la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, în vederea punerii de îndată în libertate a inculpatului (art. 316 din Codul de procedură penală). Soluția clasării se poate dispune și prin rechizitoriu, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (3) din Codul de procedură penală, procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulți suspecți și inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite. ...
Sursa oficială ↗