Decizia CCR nr. 534/2021Punctul 3
Punctul 3
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată și că autorul excepției de neconstituționalitate a depus note scrise prin care se solicită îndreptarea erorii materiale în ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, acesta fiind constituit, în realitate, din prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (1) , ale art. 45, ale art. 53 alin. (1) , precum și ale art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 din Codul de procedură civilă. De asemenea, arată că același autor solicită acordarea unui nou termen, având în vedere că în perioada 8-18 iulie 2021 are programat concediul de odihnă. Se mai arată că autorul a formulat critici la adresa raportului întocmit de judecătorul-raportor în cauză, precum și faptul că acesta a semnalat faptul că președinții celor două Camere, Guvernul și Avocatul Poporului nu au formulat puncte de vedere în prezentul dosar. ...
Sursa oficială ↗