Decizia CCR nr. 496/2021Punctul 34
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.07.2021
- Dosarul
- 5.097/2/2018
34. Curtea a reținut, totodată, că lăsarea nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală în cazul decesului inculpatului nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al părții civile, prin neasigurarea duratei rezonabile de soluționare a cauzei. Dimpotrivă, sub acest din urmă aspect, prevederile legale criticate asigură aplicarea noii politici penale a legiuitorului, conform căreia lăsarea nesoluționată a acțiunii civile exercitate în procesul penal, în cazurile prevăzute de legea procesual penală, are ca efect degrevarea instanțelor penale, în scopul asigurării duratei rezonabile de soluționare a cauzelor penale. În acest sens, prin Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 46 și 47, Curtea a reținut că soluționarea cauzei într-un termen rezonabil se circumscrie unui scop legitim, iar reglementarea unei noi structuri a procesului penal poate determina și justifica anumite opțiuni legislative. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.